Mecanismul de raportare a încălcărilor legii

Mecanisme de raportare internă

Persoana desemnată cu atribuții în ceea ce privește primirea, înregistrarea, examinarea, efectuarea de acțiuni subsecvente și soluționarea raportărilor formulate în temeiul Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizărilor în interes public, cu modificările și completările ulterioare – Dna. Paraschiv Mihaela – tel. 0248 222245.

Modalitățile de primirea raportările interne privind incălcări ale legii:

A. Raportări în scris în format electronic. Se pot depune la adresa de email dedicată arges.avertizari.integritate@mmanpis.ro.

B. Raportări în scris pe suport de hârtie. Se pot transmite prin poștă în plic închis în atenția persoanei desemnate la sediul instituției din Pitesti, Bd. I.C. Bratianu, nr. 38.

C. Raportare prin întâlnire față în față, la cererea avertizorului în interes public, pe baza de progamare tefelonică.

Întrebări frecvente

Prin încălcări ale legii, înțelegem fapte care constau într-o acțiune sau inacțiune care constituie nerespectări ale dispozițiilor legale prevăzute în anexa nr. 2 din Legea nr. 361/2022, care privesc domenii cum ar fi:

  • achizițiile publice;
  • serviciile, produsele și piețele financiare, prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului;
  • siguranța și conformitatea produselor;
  • siguranța transportului;
  • protecția mediului;
  • protecția radiologică și siguranța nucleară;
  • siguranța alimentelor și a hranei pentru animale, sănătatea și bunăstarea animalelor;
  • sănătatea publică;
  • protecția consumatorilor;
  • protecția vieții private și a datelor cu caracter personal și a securității rețelelor și sistemelor informatice.

Totodată, acestea privesc și:

  • încălcări care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene (cum sunt menționate la art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cum sunt detaliate în măsurile relevante ale Uniunii Europene);

încălcări referitoare la piața internă (menționate la art. 26 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), inclusiv încălcări ale normelor Uniunii Europene în materie de concurență și de ajutoare de stat, precum și încălcări referitoare la piața internă în ceea ce privește actele care încalcă normele privind impozitarea societăților sau mecanismele al căror scop este obținerea unui avantaj fiscal ce contravine obiectului sau scopului dreptului aplicabil în materie de impozitare a societăților, ce reprezintă abateri disciplinare, contravenții sau infracțiuni, sau care contravin obiectului sau scopului legii.

Raportarea cuprinde, cel puțin, următoarele:

  • Numele și prenumele;
  • Datele de contact ale avertizorului în interes public;
  • Contextul profesional în care au fost obținute informațiile;
  • Persoana vizată, dacă este cunoscută;
  • Descrierea faptei susceptibile să constituie încălcare a legii în cadrul entității publice sau private;
  • Probele în susținerea raportării;
  • Data și semnătura.

 

Prin excepție, raportarea care nu cuprinde numele, prenumele, datele de contact sau semnătura avertizorului în interes public se examinează și se soluționează în măsura în care conține indicii temeinice referitoare la încălcări ale legii.

Raportarea informațiilor privind încălcări ale legii, cunoscând că acestea sunt nereale, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.500 lei la 30.000 lei, dacă fapta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată, potrivit legii, infracțiune.